După aproape un an am depus jurământul de credinţa. A fost cea mai importanta zi din viaţa mea dar si aceasta a trecut repede lăsând in urma o amintire frumoasa a unei zile de 30 august.
Timpul trecea iar eu deveneam din ce in ce mai bun in ceea ce făceam si in fiecare zi îmi cinsteam cu mai mult devotament generalul si cauza pentru care trebuia sa lupt. Timpul era mai greu acum, in fiecare zi mă luptam si inamicii erau tot mai puternici. Când credeam ca pot lua o pauza alți dusmani dădeau navala iar eu trebuia sa stau necurmat la postul de veghe ca nu cumva sa cad răpus. Multe batalii am dus, multe biruinţe am avut dar printre toate acestea unele batalii le-am pierdut si inamicii mei mă chinuiau de fiecare data când reuseau sa mă doboare la pamant. NU suport gustul înfrângerii… Când sunt trântit la pamant strâng din dinţi, închid palma dreapta imaginându-mi ca am o sabie cu doua taisuri in ea, scutul in cealaltă mana si cu toata puterea ce o am alerg la comandantul meu pentru a cere ajutor fiindcă singur nu pot birui oricât de mult m-am pregătit.
O lupta continua este viata mea, o lupta pe viata si pe moarte, o lupta ce nu o duc cu oamenii căci eu nu am de luptat împotriva oamenilor ci importiva duhurilor răutății (..Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. ) si de fiecare data când cad trebuie sa mă ridic fiindcă daca am pierdut o batalie nu înseamnă ca nu pot câştiga războiul.