doar..1 gaNd

Sincer ..-.. sinécéra

Astăzi intrând pe messenger am citit următorul status “în ziua de azi toți sunt cu doua fete! toți ! “ nu am dat prea mare importanta acestei afirmații fiindcă sunt obișnuit sa aud asemenea cuvinte. M-am întins pe pat și m-am lăsat în voia gândurilor când colo m-am trezit ca aud acele cuvinte ce le-am citit “în ziua de azi toți sunt cu doua fete! Toți!” într-un fel era ceva interesant și foarte real, autentic. M-am trezit întrebându-ma cum sunt eu? Oare sunt cu doua fete? Stand asa mi-am amintit de un cuvânt ce are o istorie destul de ciudata ași putea spune și care m-a ajutat sa vad cu adevărat cum oamenii pot sa fie cu doua fete. Oamenii pot sa aleagă dacă vor sa fie sau nu sinceri cu tine și cu ei. Ei pot sa afișeze un zâmbet când inima le este plina de ura de ura, pot sa te laude, sa te îmbrățișeze după care te vând, te bârfesc. Ca exemplu de om cu doua fete ce îmi trece acum prin minte este Iuda care printr-o sărutare l-a vândut pe Isus.. dar sa va povestesc originea cuvântului SINCER. Este un cuvânt folosit destul de des de noi dar putini ai știu originea..
*SINCER provine din limba latina de la cuvântul sinécéra. El s-a format printr-un obicei antic. In antichitate când nu exista emailul,porțelanul,exista pământul și oamenii făceau vase din pământ, din lut, le ardeau în foc și ele deveneau tari. Exista atunci ca și astăzi afaceri de construire de vase de lut și oamenii care construiau vase de lut aveau o mare pierdere. Multe dintre vase când le băgau Ia foc sa se ardă crăpau și ei trebuia sa la arunce și n-aveau profit de aceea au inventat o șmecherie. Au inventat o metoda de a avea profit. Au făcut ceara și au ceruit vasele și prin interior și prin exterior, adică le-au dat cu ceara ca și cu vopsea și prin interior și prin exterior și crăpătura s-a astupat cu ceara și când eu mergeam la piața sa cumpăr vasul el îmi dădea un vas crăpat dare eu nu-l vedeam pentru-ca crăpătura, fisura, era acoperita cu ceara. Il duceam acasă și când puneam ceva fierbinte în el ceara se topea și crăpătura devenea evidenta și eu vedeam ca omul m-a păcalit, m-a înșelat da nu mai puteam sa ma duc sa-i dau vasul înapoi. Atunci oamenii au inventat și ei o metoda de a verifica vasele. Mergeau al târg, la piața, cu foc. Aprindeau un foc și îl băgau în cana, în oala și unde era crăpătura mascata cu ceara se vedea o raza de lumina și omul care cumpăra ai spunea celui care vindea.. vasul asta nu e sinécéra, vasul asta e plesnit, are fisura, vrei sa ma inseli, nu e sinécéra. De aici s-a format cuvantul sincer .. adica ai fisura si vrei sa te ascunzi. Te manjesti cu ceara , vii la mine si ma imbratisezi, ma bati pe umeri si imi spui Domnul sa te binecuvinteze dar cine stie ce este in sufletul tau. Sunt eu sinécéra? Va veni intr-o zi focul si c eara se va topi si deabia atunci voi ramane gol, cu fisura mea inaintea lui Dumnezeu si el imi va spune : Dute de la Mine blestematule ca nu te cunosc, nu vor ramane lange Mine oameni cu fisuri, oameni care isi protejeaza fisura si nu vor sa se expuna harului mantuitor, sa primeasca iertare si sa se pocăiască.
Haideti sa nu fim cu doua fete ci sa fim SINCERI cu Domnul dar si cu cei din jur, sa fim sinécéra adica sa fin asa cum suntem noi,cu calitati si defecte. Imi place mult citatul “fii ceea ce esti si daca acest lucru nu e de ajuns pentru cineva atunci acel cineva nu e de ajuns pentru tine “
* povestea despre cuvantul sincer am auzito si eu intro perdica de-a fratelui luigi mitoi http://www.predic.ro/predici-audio/14-luigi-mitoi/822-otrava-senzualitii-pofta.html  

De Ce ??

De ce sunt prietenii rari ca măselele în gura găinii? De ce Setilă umblă mereu cu paiele la el şi în ochii lui eşti doar un posibil borcan din care să soarbă? De ce Fomilă îţi e prieten numai când e vreun McDonald prin preajmă? De ce Gerilă s-a însurat în Siberia şi te sună numai cu taxă inversă de Revelion? De ce Făt-Frumos nu ne-a spus că în drumul spre nemurire dai des de Spâni cu sisteme antivise?

De ce semănăm tot mai mult cu roboţii pe care-i făceam în copilărie din pachetele de ţigări? De ce au tăcut şi nu ne-au spus nimic? De ce nu au schiţat măcar un zâmbet ironic? Au ştiut că vom semăna cu ei şi au tăcut. Au ştiut că în fiecare zi vom face aceleaşi lucruri în cele mai mici detalii. Ne vom trezi la aceeaşi oră 5 şi 10, aceeaşi alarmă de ceas ne dă trezirea, aceiaşi paşi îi facem, acelaşi oftat lung, aceleaşi întrebări existenţiale. Aceiaşi dinţi spălăm până se subţiază. Aceiaşi oameni îi salutăm fără chef. Aceleaşi emoţii în preajma şefului. Acelaşi salam mâncat în fugă. Aceeaşi cafea cu acelaşi gust şi aceleaşi eterne două linguri de zahăr şi două linguriţe de lapte. Acelaşi orizont sărac văzut prin puţinele ferestre prăfuite ale firmei. Aceleaşi invidii zilnice şi întotdeauna după servirea mesei. Omul după ce a umplut stomacul vaccinează apoi şi sufletul cu morfină, cu bârfă, cu ce poate, numai cu Dumnezeu nu. Aceleaşi glume. Aceeaşi tastatură cu care să baţi idei, gânduri, singurătăţi. Aceeaşi casă găseşti la întoarcere. Acelaşi om te-ai întors. Nu chiar!... mai bătrân cu 10 ore. Întotdeauna aceiaşi puţini fraţi te sună şi întotdeauna pentru o favoare, o nevoie. Absolut acelaşi program de duminica, cu aceeaşi rânduială sfinţită de timp, cum bine spunea Dostoievski. Aceleaşi cuvinte spuse într-o ordine impecabilă: „Ne bucurăm să fim din nou împreună în Casa Domnului...“. Dar asta exprimă doar prin vorbe pentru că faţa scoate la imprimantă o cu totul altă stare. Feţele noastre le-am dresat să fie ca ceasul din gară... cu două feţe, cu două părţi. Apoi acelaşi sfârşit cu aceeaşi bucurie de data asta neprefăcută, bucuria izbăvirii de sub povara programului. Aceiaşi fraţi mereu cu aceleaşi întrebări de genul: „Ce mai faci?“ şi mereu neprivindu-te în ochi. Desigur aceleaşi răspunsuri: „Bine... mulţumim Domnului pentru toate lucrurile, din mâna Lui... maca-maca, bla-bla... ei ce să faci, la toţi ne e greu, dar nu la toţi la fel“. Criza financiară a adus şi un lucru bun. A mai îmbogăţit repertoriul sărac cu o întrebare: „Cum merge lucrul?”. Răspuns: “Frate, firma unde lucram a intrat în faliment, dar mulţumesc Domnului că ne-a binecuvântat cu fraţi mulţi şi buni şi... apropo m-am gândit să vin împreună cu familia până la tine să-mi dai numai un pahar cu apă că mi-e foame şi nu am unde să dorm.”

Aceleaşi vechi repetabile zile şi totuşi noi? Aceleaşi bucurii scurte, aceleaşi necazuri lungi. În acelaşi incubator al singurătăţii stăm consumându-ne existenţa, achitând datorii, stomacuri, instincte primare, fugărind vântul prin labirintul lumii. Viaţa-i o luptă, dar noi luptăm numai cu somnul.

De ce această robotizare a vieţii spirituale? Nimic nu ne mai poate surprinde. Noi nu trăim prin credinţă, ci trăim cu credinţa ca nimic şi nimeni să nu ne tulbure searbăda viaţă pe care credem că o trăim.

Suntem noi oare bine? Suntem noi oare cu Cristos? Suntem noi oare creştini? Suntem noi oare fraţi? Suntem noi oare pe cale? Suntem noi oare în viaţă? Suntem noi oare în adevăr? Suntem noi oare spre Cer?

De ce atâta vrajbă, ură? De ce atâtea biserici? Unde-i biserica? Mi-e frică!

meditatie preluata de pe ciresarii

Un vas din Tonga soseste in miez de noapte aproape de tarm. La bordul acestuia toti sunt pregatiti de lupta, insa comandantul vasului anunta ca este bine sa astepte pana dimineata si apoi vor ataca. Este insa prea greu de asteptat pentru unul dintre membrii echipei, asa ca ia una dintre barci si, fara a da de stire celorlalti, merge prin intuneric pana la mal. De acolo inainteaza spre tabara inamicului si in miez de noapte ajunge la o locuinta unde statea un misionar crestin ce fusese acceptat de tribul impotriva caruia se uneltea lupta.

Cum razboiul si ura impotriva fijienilor sunt parte din inima oricarui soldat tongolez, acesta patrunde in acea locuinta si fara a sta pe ganduri il decapiteaza pe misionar. In miez de noapte se reintoarce la vas si a doua zi dis de dimineata urmeaza atacul asupra celor din Fiji, oameni recunoscuti pentru cruzimea si canibalismul lor.

Dupa multe ore de lupte, fijienii reusesc sa castige lupta si sa prinda vii mai multi lideri si luptatori tongalezi, printre care si pe cel care il omorase pe misionarul crestin. In urma mai multor cercetari se afla ca acest barbat este ucigasul misionarului si se hotaraste uciderea lui iar apoi este mancat.

Mai mult insa decat atat, urmasii lui, caci avea deja copii, s-au imbolnavit de lepra, si nu doar atat, dar si copiii lor au avut lepra, si copiii copiilor lor au avut lepra si asta vreme de cinci generatii, adica pana in zilele noastre, caci intamplarea se petrecea cu mai bine de 100 de ani in urma. Si, ca interventia lui Dumnezeu sa fie divina in acest lant de blestem ce a venit asupra acestei familii, primul copil din familie care s-a nascut fara lepra, si cel de la care am auzit toata aceasta poveste socanta, avea sa devina el insusi misionar crestin.

Chiar daca perspectiva seculara nu ne da dreptul sa ne gandim la implicatii care vor afecta generatii, totusi Dumnezeu zdrobeste aceste tipare vremelnico-demonice, demonstrandu-ne ca nu noi stapanim lumea, ci El, ca ceea ce semanam, vom culege. E trist, cand alegem sa devenim unelte in mana inselatorului alegem de fapt sa atragem asupra noastra consecinte care se vor rasfrange si asupra copiilor si copiilor copiilor nostri.

Si as mai descrie si alte aspecte care trebuiesc retinute - cand cineva se atinge de oamenii lui Dumnezeu se atinge de Cel ce i-a trimis. Uciderea acestui misionar in urma cu mai bine de o suta de ani, a insemnat mult pentru Dumnezeu, care ingaduie consecinte vreme de cinci generatii. Si asta arata ca avem pret in ochii Lui, ca nu ne pierdem vremea urmandu-L, ca asa cum spune psalmistul "El nu doarme, nici nu dormiteaza".

Cand alegem sa fim partenerii lui Dumnezeu alegem de fapt cu mult mai mult decat ne gandim noi. Alegem sa umblam in binecuvantare si binecuvantarea aceasta nu va fi numai pentru noi ci va fi si pentru generatiile de dupa noi. Si aceasta nu numai pentru cei care suntem aici departe de casa, ci pentru oricine dintre noi care suntem devotati ascultarii de El.

"Nu va inselati:, Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit.” Ce seamana omul, aceea va si secera. Cine seamana in firea lui pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul, va secera din Duhul viata vecinica. Sa nu obosim in facerea binelui,” pentru ca, in ciuda a ceea ce ochiul poate sa vada, sunt nespus mai multe implicatii pe care nu le putem vedea.

Asa ca va provoc sa ridicati capetele care poate s-au plecat obosite, sa privim spre gloriosul Lider si Domn al tuturor generatiilor si sa "dam Domnului ce este al Domnului" pentru ca la vremea Lui, El sa ne inalte.

Te binecuvantam Doamne ca esti Suveran si Atotintelept in tot ce faci si ca nimic, dar nimic din ceea ce facem pentru Tine, nu ramane fara rasplata ! Pastrand acest gand, ajuta-ne sa iti dam Tie totul, caci totul primim de la Tine, Amin!

articol preluat de pe resursecrestine.ro