O LacRima de ..fabula.. -**-

...partea a 2a...

INVATACEL privi atent fiecare albinuta ce stateain fata lui. In partea stanga era amplasata o orga la care un pui de albina nu prea inalt, slabut si cu o fata nu frumoasa statea asezat pe un scaun. Langa el o albinuta la fel de slabuta statea pe un scaun tinandin brate o chitara aproape la fel de mare ca si ea. Inacestora era un grup f partea dreapta a ormat din doua randuri. Fiecare albina avea ceva special, ceva, un lucru dupa care cunosteai ca sunt din plasament dar uimitor, un zambet minunat era pe fata fiecaruia. INVATACEL isi roti privirea si se uita in partea dreapta, in colt unde albinutele ce stateau incarucior. Ele nu aveau pricioruse sau erau cu probleme mai grave de aceea nesesitau o atentie mai deosebita din partea asistentelor dar, mai interesant pentru el era o albina, neagra foarte mare dar care avea o inima de copil, ea ingrijiea de cei din scaunele cu rotile. Ea ai ridica,ai aseza inapoi. Ea ai punea in alta pozitie cand acele albinute paralizate sau bolnave amorţeau, ea ai impingea si ajuta pe toti cei ce aveau noevoie. Cata dragoste a lasat Dumnezeu in inima acelei albine cu deficiente..

Albinutele din centru de plasament incepura sa cante.. Era o cantare pe care INVATACEL o mai auzise de multe ori dar niciodata asa.. in modul acesta, in anturajul acesta. „Suntem o familie unita, suntem o familie reala, familia care iubeste, familia Domnului Isus”. Albinutele cantau cum puteau mai bine. Cantau din inima , orga acompania armonios iar chitara.. splendid, parca niciodata nu a mai auzit chitara sunand in felul acesta. INVATACEL se uita la fiecare albina … versurile cantarii rasunara mai tare, repetand mereu aceleasi cuvinte.. „suntem o familie unita, suntem o familie reala..” o familie. .. aceste albinute fara parinti, fara familie, fara nimic in lume puteau sa cante. : „suntem o familie unita, suntem o familie reala, familia care iubeste…? ” OH…. Cum pot ei sa fie o familie? Cum pot sa se iubeasca ei, albinute care nicimacar nu inteleg ce le spui, nu pot vorbi sau citi.. oh.. cum pot avea atata fericire aceste albinute ce ar trebui sa fie triste? .. uite cata bucurie se citeste pe chipul lor cand spun aceste cuvinte. .. si o lacrima stralucitoare aluneca din ochii impaienjeniti ai micutului INVATACEL.. oh.. cata dragoste au aceste albinute… si eu… eu cat de nemultumit sunt de tot ce am…

.... Doamne , iarta-ma ca nu eram multumit de familia mea, de parintii mei, de infatisarea ce o am..si toare lucrurile ce tu mi le-ai dat.. Te rog ajuta-ma sa fiu intotdeauna multumitor si sa zambesc mereu..:) …

 
Blue Ice Template by Totul despre Blogger