De Ce ??

De ce sunt prietenii rari ca măselele în gura găinii? De ce Setilă umblă mereu cu paiele la el şi în ochii lui eşti doar un posibil borcan din care să soarbă? De ce Fomilă îţi e prieten numai când e vreun McDonald prin preajmă? De ce Gerilă s-a însurat în Siberia şi te sună numai cu taxă inversă de Revelion? De ce Făt-Frumos nu ne-a spus că în drumul spre nemurire dai des de Spâni cu sisteme antivise?

De ce semănăm tot mai mult cu roboţii pe care-i făceam în copilărie din pachetele de ţigări? De ce au tăcut şi nu ne-au spus nimic? De ce nu au schiţat măcar un zâmbet ironic? Au ştiut că vom semăna cu ei şi au tăcut. Au ştiut că în fiecare zi vom face aceleaşi lucruri în cele mai mici detalii. Ne vom trezi la aceeaşi oră 5 şi 10, aceeaşi alarmă de ceas ne dă trezirea, aceiaşi paşi îi facem, acelaşi oftat lung, aceleaşi întrebări existenţiale. Aceiaşi dinţi spălăm până se subţiază. Aceiaşi oameni îi salutăm fără chef. Aceleaşi emoţii în preajma şefului. Acelaşi salam mâncat în fugă. Aceeaşi cafea cu acelaşi gust şi aceleaşi eterne două linguri de zahăr şi două linguriţe de lapte. Acelaşi orizont sărac văzut prin puţinele ferestre prăfuite ale firmei. Aceleaşi invidii zilnice şi întotdeauna după servirea mesei. Omul după ce a umplut stomacul vaccinează apoi şi sufletul cu morfină, cu bârfă, cu ce poate, numai cu Dumnezeu nu. Aceleaşi glume. Aceeaşi tastatură cu care să baţi idei, gânduri, singurătăţi. Aceeaşi casă găseşti la întoarcere. Acelaşi om te-ai întors. Nu chiar!... mai bătrân cu 10 ore. Întotdeauna aceiaşi puţini fraţi te sună şi întotdeauna pentru o favoare, o nevoie. Absolut acelaşi program de duminica, cu aceeaşi rânduială sfinţită de timp, cum bine spunea Dostoievski. Aceleaşi cuvinte spuse într-o ordine impecabilă: „Ne bucurăm să fim din nou împreună în Casa Domnului...“. Dar asta exprimă doar prin vorbe pentru că faţa scoate la imprimantă o cu totul altă stare. Feţele noastre le-am dresat să fie ca ceasul din gară... cu două feţe, cu două părţi. Apoi acelaşi sfârşit cu aceeaşi bucurie de data asta neprefăcută, bucuria izbăvirii de sub povara programului. Aceiaşi fraţi mereu cu aceleaşi întrebări de genul: „Ce mai faci?“ şi mereu neprivindu-te în ochi. Desigur aceleaşi răspunsuri: „Bine... mulţumim Domnului pentru toate lucrurile, din mâna Lui... maca-maca, bla-bla... ei ce să faci, la toţi ne e greu, dar nu la toţi la fel“. Criza financiară a adus şi un lucru bun. A mai îmbogăţit repertoriul sărac cu o întrebare: „Cum merge lucrul?”. Răspuns: “Frate, firma unde lucram a intrat în faliment, dar mulţumesc Domnului că ne-a binecuvântat cu fraţi mulţi şi buni şi... apropo m-am gândit să vin împreună cu familia până la tine să-mi dai numai un pahar cu apă că mi-e foame şi nu am unde să dorm.”

Aceleaşi vechi repetabile zile şi totuşi noi? Aceleaşi bucurii scurte, aceleaşi necazuri lungi. În acelaşi incubator al singurătăţii stăm consumându-ne existenţa, achitând datorii, stomacuri, instincte primare, fugărind vântul prin labirintul lumii. Viaţa-i o luptă, dar noi luptăm numai cu somnul.

De ce această robotizare a vieţii spirituale? Nimic nu ne mai poate surprinde. Noi nu trăim prin credinţă, ci trăim cu credinţa ca nimic şi nimeni să nu ne tulbure searbăda viaţă pe care credem că o trăim.

Suntem noi oare bine? Suntem noi oare cu Cristos? Suntem noi oare creştini? Suntem noi oare fraţi? Suntem noi oare pe cale? Suntem noi oare în viaţă? Suntem noi oare în adevăr? Suntem noi oare spre Cer?

De ce atâta vrajbă, ură? De ce atâtea biserici? Unde-i biserica? Mi-e frică!

meditatie preluata de pe ciresarii

Un vas din Tonga soseste in miez de noapte aproape de tarm. La bordul acestuia toti sunt pregatiti de lupta, insa comandantul vasului anunta ca este bine sa astepte pana dimineata si apoi vor ataca. Este insa prea greu de asteptat pentru unul dintre membrii echipei, asa ca ia una dintre barci si, fara a da de stire celorlalti, merge prin intuneric pana la mal. De acolo inainteaza spre tabara inamicului si in miez de noapte ajunge la o locuinta unde statea un misionar crestin ce fusese acceptat de tribul impotriva caruia se uneltea lupta.

Cum razboiul si ura impotriva fijienilor sunt parte din inima oricarui soldat tongolez, acesta patrunde in acea locuinta si fara a sta pe ganduri il decapiteaza pe misionar. In miez de noapte se reintoarce la vas si a doua zi dis de dimineata urmeaza atacul asupra celor din Fiji, oameni recunoscuti pentru cruzimea si canibalismul lor.

Dupa multe ore de lupte, fijienii reusesc sa castige lupta si sa prinda vii mai multi lideri si luptatori tongalezi, printre care si pe cel care il omorase pe misionarul crestin. In urma mai multor cercetari se afla ca acest barbat este ucigasul misionarului si se hotaraste uciderea lui iar apoi este mancat.

Mai mult insa decat atat, urmasii lui, caci avea deja copii, s-au imbolnavit de lepra, si nu doar atat, dar si copiii lor au avut lepra, si copiii copiilor lor au avut lepra si asta vreme de cinci generatii, adica pana in zilele noastre, caci intamplarea se petrecea cu mai bine de 100 de ani in urma. Si, ca interventia lui Dumnezeu sa fie divina in acest lant de blestem ce a venit asupra acestei familii, primul copil din familie care s-a nascut fara lepra, si cel de la care am auzit toata aceasta poveste socanta, avea sa devina el insusi misionar crestin.

Chiar daca perspectiva seculara nu ne da dreptul sa ne gandim la implicatii care vor afecta generatii, totusi Dumnezeu zdrobeste aceste tipare vremelnico-demonice, demonstrandu-ne ca nu noi stapanim lumea, ci El, ca ceea ce semanam, vom culege. E trist, cand alegem sa devenim unelte in mana inselatorului alegem de fapt sa atragem asupra noastra consecinte care se vor rasfrange si asupra copiilor si copiilor copiilor nostri.

Si as mai descrie si alte aspecte care trebuiesc retinute - cand cineva se atinge de oamenii lui Dumnezeu se atinge de Cel ce i-a trimis. Uciderea acestui misionar in urma cu mai bine de o suta de ani, a insemnat mult pentru Dumnezeu, care ingaduie consecinte vreme de cinci generatii. Si asta arata ca avem pret in ochii Lui, ca nu ne pierdem vremea urmandu-L, ca asa cum spune psalmistul "El nu doarme, nici nu dormiteaza".

Cand alegem sa fim partenerii lui Dumnezeu alegem de fapt cu mult mai mult decat ne gandim noi. Alegem sa umblam in binecuvantare si binecuvantarea aceasta nu va fi numai pentru noi ci va fi si pentru generatiile de dupa noi. Si aceasta nu numai pentru cei care suntem aici departe de casa, ci pentru oricine dintre noi care suntem devotati ascultarii de El.

"Nu va inselati:, Dumnezeu nu Se lasa sa fie batjocorit.” Ce seamana omul, aceea va si secera. Cine seamana in firea lui pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul, va secera din Duhul viata vecinica. Sa nu obosim in facerea binelui,” pentru ca, in ciuda a ceea ce ochiul poate sa vada, sunt nespus mai multe implicatii pe care nu le putem vedea.

Asa ca va provoc sa ridicati capetele care poate s-au plecat obosite, sa privim spre gloriosul Lider si Domn al tuturor generatiilor si sa "dam Domnului ce este al Domnului" pentru ca la vremea Lui, El sa ne inalte.

Te binecuvantam Doamne ca esti Suveran si Atotintelept in tot ce faci si ca nimic, dar nimic din ceea ce facem pentru Tine, nu ramane fara rasplata ! Pastrand acest gand, ajuta-ne sa iti dam Tie totul, caci totul primim de la Tine, Amin!

articol preluat de pe resursecrestine.ro

gAnduRy

Publicat de emmY

atunci cînd sminteam ca nimeni n ma înțelege.. cînd vedeam că toți rad de mine și-mi sminteam viața ca o povara .. atunci Tu.. Tata ai privit la mine și mi-ai întins o mana de-ajutor... cînd sminteam ca mai părăsit și-mi venea sa e strig în noaptea vieții mele .. atunci Tu, mai făcut sa vad mana Ta în toate și mi-ai cerut răbdare și credința.
O Tata Sfînt ce ești în ceruri ce minunata este prezenta ta în viata mea.. atunci cînd nimeni nu ma înțelege eu pot sa vin la tine și atunci știu căci tu ești cel ce ma vei asculta și îmi vei da ajutor în clipele grele din viata... Isuse drag îmi ești ajutor atunci cînd încercarea vine știu căci numai la tine este alinare...:D

Zîmbește.. Isus te iubește .. :)

In Siberia, unde temperaturile scad pama la -30*C sau chiar mai jos un grup format din 30 de creștini a fost prins de un pluton de soldați. Ca pedeapsa generalul plutonului i-a dezbrăcat pe toți creștinii și i-a lăsat sa moara înghețați în ger. pentru cei ce vroiau sa scape de moarte a trasat o linie în fata acelor oameni și le-a spus ca cei ce se vor lasă de Dumnezeu sa treacă e acea linie și sa vina sa-și ia hainele și sa se încălzească la foc împreuna cu el și ceilalți soldați ce ai păzeau.
Pe când păzea acei oameni generalul a văzut ce prin vis deasupra creștinilor 30 de cununi de aur și 30 de haine albe ce erau pregătite pentru acei credincioși ce erau gata sa moara pentru Hristos.
Deodată unul din cei aflați în acel grup s-a ridicat și a pășit spre foc arătând astfel ca el se leapădă de Hristos. Generalul se gândea la cununele și hainele ce le văzuse și a înțeles ca Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce erau gata sa moara pentru El. Fara sa stea mult pe gânduri generalul și-a dat jos hainele și a mers el în locul celui ce s-a lepădat de Hristos, mărturisind astfel credința ce i-a cuprins inima. Curând au murit toți credincioșii și generalul împreuna cu ei..
Am citit aceasta mărturie într-o revista cred.. nu mai știu cât timp e de atunci dar acum mi-a revenit în memorie atât de vie.. atunci acel om l-a părăsit pe Isus pentru un foc, haine, pentru viata lui care și asa s-a sfârșit. Iuda l-a vândut pe 30 de arginti, Petru s-a lepădat de el fiindcă voia sa-și scape viata, mulți dintre noi îl vindem pe droguri, alcool, tutun, distracții de o clipa, bucurii care ne fac sa ne smintim apoi mai goi, mai nefericiți, mai singuri. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa se gândească mai mult la cununa ce ne așteaptă dacă vom termina cu bine alergarea de pe acest pământ căci viata noastră se va sfârși mai devreme sau mai târziu dar cununa nu o vor primi decât cei ce s-au luptat și au biruit.
Ce vie ar trebui sa fie în inimile noastre mărturia lui Pavel .. .. 2Tim 4:7,8 M-am luptat lupta cea buna, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum ma așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea“, Domnul, Judecătorul cel drept. Si nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
Doamne ajuta-ne !