O LacRima de ..fabula.. -**-

...partea a 2a...

INVATACEL privi atent fiecare albinuta ce stateain fata lui. In partea stanga era amplasata o orga la care un pui de albina nu prea inalt, slabut si cu o fata nu frumoasa statea asezat pe un scaun. Langa el o albinuta la fel de slabuta statea pe un scaun tinandin brate o chitara aproape la fel de mare ca si ea. Inacestora era un grup f partea dreapta a ormat din doua randuri. Fiecare albina avea ceva special, ceva, un lucru dupa care cunosteai ca sunt din plasament dar uimitor, un zambet minunat era pe fata fiecaruia. INVATACEL isi roti privirea si se uita in partea dreapta, in colt unde albinutele ce stateau incarucior. Ele nu aveau pricioruse sau erau cu probleme mai grave de aceea nesesitau o atentie mai deosebita din partea asistentelor dar, mai interesant pentru el era o albina, neagra foarte mare dar care avea o inima de copil, ea ingrijiea de cei din scaunele cu rotile. Ea ai ridica,ai aseza inapoi. Ea ai punea in alta pozitie cand acele albinute paralizate sau bolnave amorţeau, ea ai impingea si ajuta pe toti cei ce aveau noevoie. Cata dragoste a lasat Dumnezeu in inima acelei albine cu deficiente..

Albinutele din centru de plasament incepura sa cante.. Era o cantare pe care INVATACEL o mai auzise de multe ori dar niciodata asa.. in modul acesta, in anturajul acesta. „Suntem o familie unita, suntem o familie reala, familia care iubeste, familia Domnului Isus”. Albinutele cantau cum puteau mai bine. Cantau din inima , orga acompania armonios iar chitara.. splendid, parca niciodata nu a mai auzit chitara sunand in felul acesta. INVATACEL se uita la fiecare albina … versurile cantarii rasunara mai tare, repetand mereu aceleasi cuvinte.. „suntem o familie unita, suntem o familie reala..” o familie. .. aceste albinute fara parinti, fara familie, fara nimic in lume puteau sa cante. : „suntem o familie unita, suntem o familie reala, familia care iubeste…? ” OH…. Cum pot ei sa fie o familie? Cum pot sa se iubeasca ei, albinute care nicimacar nu inteleg ce le spui, nu pot vorbi sau citi.. oh.. cum pot avea atata fericire aceste albinute ce ar trebui sa fie triste? .. uite cata bucurie se citeste pe chipul lor cand spun aceste cuvinte. .. si o lacrima stralucitoare aluneca din ochii impaienjeniti ai micutului INVATACEL.. oh.. cata dragoste au aceste albinute… si eu… eu cat de nemultumit sunt de tot ce am…

.... Doamne , iarta-ma ca nu eram multumit de familia mea, de parintii mei, de infatisarea ce o am..si toare lucrurile ce tu mi le-ai dat.. Te rog ajuta-ma sa fiu intotdeauna multumitor si sa zambesc mereu..:) …

O LacRima de .. fabula .. -*-

In stputul din centrul orasului UITAT se stârni mare valva când se raspandi vestea ca in curând va veni un grup de albinuţe din DEPARTARE.

Mulţi se pregăteau si aşteptau cu foarte mare nerabdare sosirea grupului UN ZAMBET . Zumzet mare se auzea peste tot si cei mai fericiţi si nerabdatori erau albinutele din centrele de plasament asupra carora, se îndrepta atenţia grupului.

INVATACEL era o albinuţa energica dar foarte nemulţumita. Era nemulţumita de familia lui, de părinţi, de casa ce o avea, de fraţii si surorile lui ce plângeau mai mereu dar mai ales de felul cum arata. Credea ca este cea mai urata albinuţa, nu era mulţumit deloc de faptul ca aripioarele lui erau mai transparente ca a celorlalţi si era si mult mai înalt decât cei de vârsta lui. Acestei albinuţe ai era ruşine de felul cum arata.

INVATACEL ai admira foarte mult pe cei din grupul UN ZAMBET fiindcă in urma cu un an petrecu un timp frumos cu ei participând ca voluntar la o excursie pentru albinute cu dezabilitati. In acea excursie invatase multe lucruri de aceea abia aştepta sa vadă cum va fi anul acesta.. sau.. daca se va întâlni cu vechii săi prieteni ANABIS si DEI…

Grupul de albinuţe UN ZAMBET ajunseră in oraşul UITAT si incepura imediat treaba.Trecură doua zile de când tinerele albinuţe erau in oraş. Câţiva stupi de albine cu dezabilitati au fost deja vizitate. Veni ziua in care grupul de albinuţe mergea sa viziteze stupul Kincasa. INVATACEL nu avea şcoala aşa ca era bucuros sa se alăture grupului de albinuţe ce aduceau un zâmbet prin cadourile ce le dăruiau celorlalti.

Grupul de tinere albinuţe si INVATACEL intrara in centrul de plasament Kincasa. Pereţii vopsiţi in culori vii le-au urat un călduros bun venit, urare ce a fost repetata cu aceeaşi căldura de cei responsabili cu conducerea plasamentului precum si de albinutele ce stăteau frumos grupate intr-o camera mare.

INVATACEL privi atent fiecare copil ce statea in fata lui. In partea stanga era amplasata o orga la care......

.....-va urma-...

. ..un gaNd siMplu..

Într-o zi de Decembrie am fost admis la cel mai mare centru de recrutare al armatei. M-am înscris bucuros, începând antrenamentul chiar din ziua următoare. Era foarte frumos totul. Exercițiile nu erau grele dacă îţi dădeai silința iar ceilalți soldați te ajutau sa excelezi in fiecare zi. Comandantul la nici o luna mi-a dat un cadou ce-l promisese tuturor celor ce-l cer si îl urmează. Acest cadou consta intr-o armura care te ajuta sa rezişti in lupta cu adversarul tău. Eram foarte perseverent si entuziasmat in acea perioada. In fiecare zi citeam manualul de instrucţiuni fiindcă vroiam sa fiu printre cei mai buni.

După aproape un an am depus jurământul de credinţa. A fost cea mai importanta zi din viaţa mea dar si aceasta a trecut repede lăsând in urma o amintire frumoasa a unei zile de 30 august.

Timpul trecea iar eu deveneam din ce in ce mai bun in ceea ce făceam si in fiecare zi îmi cinsteam cu mai mult devotament generalul si cauza pentru care trebuia sa lupt. Timpul era mai greu acum, in fiecare zi mă luptam si inamicii erau tot mai puternici. Când credeam ca pot lua o pauza alți dusmani dădeau navala iar eu trebuia sa stau necurmat la postul de veghe ca nu cumva sa cad răpus. Multe batalii am dus, multe biruinţe am avut dar printre toate acestea unele batalii le-am pierdut si inamicii mei mă chinuiau de fiecare data când reuseau sa mă doboare la pamant. NU suport gustul înfrângerii… Când sunt trântit la pamant strâng din dinţi, închid palma dreapta imaginându-mi ca am o sabie cu doua taisuri in ea, scutul in cealaltă mana si cu toata puterea ce o am alerg la comandantul meu pentru a cere ajutor fiindcă singur nu pot birui oricât de mult m-am pregătit.

O lupta continua este viata mea, o lupta pe viata si pe moarte, o lupta ce nu o duc cu oamenii căci eu nu am de luptat împotriva oamenilor ci importiva duhurilor răutății (..Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. ) si de fiecare data când cad trebuie sa mă ridic fiindcă daca am pierdut o batalie nu înseamnă ca nu pot câştiga războiul.

gAnduri simpLe

Va mai amintiți de o rugăciune ce-o învăţăm copii fiind? da ..aia..

"Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi m-nvaţă să fac bine;
Eu sunt mic, Tu fă-mă mare;
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare;
In tot locul mă păzeşte şi de rele mă fereşte"
amin

Desigur, sunt mai multe variante.. unele mai lungi altele mai scurte, modificate, nu e originalul și nici nu contează asta. Ceea ce mi-a rămas cu adevărat in inima din aceasta rugăciune sunt versurile 3 și 4 "eu sunt mic, Tu fa-ma mare/ eu sunt slab, Tu fa-ma tare"
Daca eti gata sa te vezi mic,slab, sa-ți vezi defectele și neputinţă ta de a face ce este bine atunci Dumnezeu Își va arata puterea prin tine si te va ajuta sa faci ceea ce este bine si plăcut in ochii Lui. Daca Dumnezeu e cu tine și totuși, vei fi mic, slab in ochii oamenilor, nu te îngrijora, ești mare, tare în ochii lui Dumnezeu.
Tu alegi cui vrei sa placi.

Acum, ca sa zâmbiți puțin vreau sa va spun o .. fabula..

Pe când șoricelul si elefantul erau prieteni,nevoiți sa ajungă pe malul celalalt al uniu rău, cei doi traversau împreună un pod foarte mare. Șoricelul văzând cum se clatină si se îndoaie podul spuse elefantului cu bucurie:
- Prietene, când trecem noi podul se îndoaie sub greutatea noastră !!
....................
Morala : Nu contează cât de mic esti dacă Domnul e cu tine.